Vânzător – SC TZITZI-POC SRL, persoană juridică de naționalitate română, având sediul social în București, STR. CUZA VODĂ NR. 87 SECTOR 4, având număr de ordine în Registrul Comerțului J40/16339/2016, cod unic de înregistrare fiscală 36833540.

Cumpărător – persoana fizică care își face un Cont în Site și efectuează o Comandă.
Client – persoana fizică care are sau obține acces la CONȚINUT, prin orice mijloc de comunicare pus la dispoziție de către  SC TZITZI-POC SRL (electronic, telefonic, etc.) sau în baza unui acord de utilizare existent între SC TZITZI-POC SRL  și acesta și care necesită crearea și utilizarea unui CONT.
Utilizator – orice persoană fizică înregistrată pe Site, care, prin finalizarea procesului de creare a Contului, și-a dat acordul cu privire la clauzele specifice site-ului din secțiunea Termeni si Conditii Generale.
Cont – secțiunea din Site formată dintr-o adresă de e-mail și o parolă care permite Cumpărătorului transmiterea Comenzii și care conține informații despre Client/Cumpărător și istoricul Cumpărătorului în Site (Comenzi, facturi fiscale, etc.).
Wishlist – secțiune din Cont care permite Cumpărătorului / Utilizatorului sa își creeze Liste favorite.
Comandă –  document electronic ce intervine ca formă de comunicare între Vânzător și Cumpărător prin care Cumpărătorul transmite Vânzătorului, prin intermediul Site-ului intenția sa de a achiziționa Bunuri și Servicii de pe Site.
Bunuri și Servicii – orice produs sau serviciu, inclusiv documentele și serviciile menționate în Comandă, care urmează a fi furnizate de către Vânzător, Cumpărătorului ca urmare a Contractului încheiat.
Campanie – acțiunea de a expune în scop comercial, un număr finit de Bunuri și/sau Servicii având un stoc limitat și predefinit, pentru o perioadă limitată de timp stabilită de către Vânzător.
Contract – reprezintă contractul la distanță încheiat între Vânzător și Cumpărător, fără prezența fizică simultană a Vânzătorului și a Cumpărătorului.
Conținut

  • toate informațiile de pe Site care pot fi vizitate, vizualizate sau altfel accesate prin utilizarea unui echipament electronic;
  • conținutul oricărui e-mail trimis Cumpărătorilor de către Vânzător prin mijloace electronice și/sau orice alt mijloc de comunicare disponibil;
  • orice informație comunicată prin orice mijloc de către un angajat/colaborator al Vânzătorului, Cumpărătorului, conform informațiilor de contactare, specificate sau nu de către acesta;
  • informații legate de Bunurile și/sau tarifele practicate de Vânzător într-o anumită perioadă;
  • informații legate de Bunurile și/sau Serviciile și/sau tarifele practicate de către un terț cu care Vânzătorul are încheiate contracte de parteneriat, într-o anumită perioadă;
  • date referitoare la Vânzător, sau alte date privilegiate ale acestuia.

Review – o evaluare scrisă de către deținătorul sau beneficiarul unui produs sau serviciu, evaluare redactată pe baza experienței personale și capacității acestuia de a realiza comentarii calitative și de a spune dacă produsul sau serviciul respectă sau nu specificațiile menționate de către producător.
Rating – modalitate de exprimare a gradului de satisfacție a unui Utilizator/Client/Cumpărător față de un produs. Rating-ul se exprimă sub formă de stele, fiecare produs putând primi un punctaj de la o stea, la cinci stele. Acest grad de satisfacție va fi asociat întotdeauna review-ului scris de Utilizator/Client/Cumpărător asupra unui produs sau serviciu.
Comentariu – apreciere sau observație cu scop critic, pe marginea unui Review sau a unui alt comentariu.
Întrebare – formulă de adresare către alti Utilizatori/Clienti/Cumpărători cu scopul de a obține informații despre produsele sau serviciile din pagina respectivă.
Răspuns – informație scrisă care este transmisă Utilizatorului/Clientului/Cumpărătorului care a adresat o Întrebare în Site, în pagina unui anumit produs. Răspunsul reprezintă o explicație oferită de un Utilizator/Client/Cumpărător unui alt Utilizator/Client/Cumpărător în cadrul unei discuții.
Document – prezentele Termene si Condiții.
Newsletter – mijloc de informare periodic, exclusiv electronic, respectiv poșta electronică (e-mail, SMS) asupra Bunurilor și Serviciilor și/sau a promoțiilor desfășurate de Vânzător într-o anumită perioadă, fără niciun angajament din partea Vânzătorului cu referire la informațiile conținute de acesta.
Tranzacție – încasarea sau rambursarea unei sume rezultată din vânzarea unui Bun și/sau Serviciu de către SC TZITZI-POC SRL, Cumpărătorului, prin utilizarea serviciilor procesatorului de carduri agreat de către Vânzător, indiferent de modalitatea de livrare.
Specificații – toate specificațiile și/sau descrierile Bunurilor și Serviciilor așa cum sunt precizate în descrierea acestora.

Documente contractuale

2.1. Prin înregistrarea unei Comenzi pe Site, Cumpărătorul este de acord cu forma de comunicare (telefonic sau e-mail) prin care Vânzătorul își derulează operațiunile comerciale.
2.2. Notificarea primită de către Cumpărător, după efectuarea Comenzii are rol de informare și nu reprezintă acceptarea Comenzii. Această notificare se face electronic (e-mail) sau telefonic.
2.3. Pentru motive justificate, Vânzătorul își rezervă dreptul de a modifica cantitatea Bunurilor și/sau Serviciilor din Comandă. Dacă modifică cantitatea de Bunuri și/sau Servicii din Comandă va anunța Cumpărătorul la adresa de e-mail sau la numărul de telefon puse la dispoziția Vânzătorului la efectuarea Comenzii și va returna suma achitată.
2.4. Contractul se consideră încheiat între Vânzător și Cumpărător în momentul primirii de către Cumpărător de la Vânzător, prin intermediul poștei electronice și/sau SMS a notificării de expediere a Comenzii.

Politica de vânzare Online

3.1. Accesul în vederea efectuării unei Comenzi îi este permis oricărui Client/Cumpărător.
Pentru motive justificate, SC TZITZI-POC SRL își rezervă dreptul de a restricționa accesul Clientului/Cumpărătorului în vederea efectării unei Comenzi și/sau la unele din modalitățile de plată acceptate, în cazul în care consideră că în baza conduitei sau a activității Clientului/Cumpărătorului pe Site, acțiunile acestuia ar putea prejudicia în vreun fel SC TZITZI-POC SRL. În oricare dintre aceste cazuri, Clientul/Cumpărătorul se poate adresa Departamentului de Relații cu Clienții, pentru a fi informat cu privire la motivele care au condus la aplicarea măsurilor susmenționate.
3.2. Comunicarea cu Vânzătorul se poate realiza prin interacțiunea directă cu acesta sau prin adresele menționate la secțiunea “Contact” din Site. Vânzătorul are libertatea de a gestiona informațiile primite fără a fi nevoit să aducă justificări pentru aceasta.
3.3. Toate tarifele aferente Bunurilor și/sau Serviciilor prezentate pe Site sunt exprimate în lei (RON) și includ toate taxele în vigoare.
3.4. În cazul plăților online Vânzătorul nu este/nu poate fi făcut responsabil pentru niciun alt cost suplimentar suportat de Cumpărător, incluzând dar nelimitându-se la comisioane de conversie valutară aplicate de către banca emitentă a cardului acestuia, în cazul în care moneda de emitere a acestuia diferă de RON. Responsabilitatea pentru această acțiune o poarta numai Cumpărătorul.
3.5 Toate informațiile folosite pentru descrierea Bunurilor și/sau a Serviciilor disponibile pe Site (imagini statice / dinamice / prezentari multimedia / etc.) nu reprezintă o obligație contractuală din partea Vânzătorului, acestea fiind utilizate exclusiv cu titlu de prezentare.
3.6. După 14 (paisprezece) zile de la achiziționarea unui Bun sau Serviciu, Cumpărătorului i se va solicita înscrierea unui Review legat de Bunul sau Serviciul achiziționat. Solicitarea va fi transmisă către adresa de email înscrisă de Cumpărător în Cont. În acest fel, Cumpărătorul contribuie la informarea altor posibili Utilizatori/ Clienți/ Cumpărători de pe Site și se implică activ în dezvoltarea de noi Servicii și în detalierea cât mai completă a caracteristicilor Bunurilor.

Dreptul la proprietate intelectuală și industrială

4.1. Conținutul, astfel cum este definit în preambul, incluzând dar nelimitându-se la logo-uri, reprezentări stilizate, simboluri comerciale, imagini statice, imagini dinamice, text și/sau conținut multimedia prezentate pe Site, sunt proprietatea exclusivă a SC TZITZI-POC SRL, acestuia fiindu-i rezervate toate drepturile obținute în acest sens în mod direct sau indirect (prin licențe de utilizare și/sau publicare).
4.2. Clientului/Cumpărătorului nu îi este permisă copierea, distribuirea, publicarea, transferul către terțe părți, modificarea și/sau altfel alterarea, utilizarea, legarea la, expunerea, includerea oricărui Conținut în orice alt context decât cel original intenționat de  SC TZITZI-POC SRL, includerea oricărui Conținut în afara Site-ului, îndepărtarea însemnelor care semnifică dreptul de autor al SC TZITZI-POC SRL asupra Conținutului precum și participarea la transferul, vânzarea, distribuția unor materiale realizate prin reproducerea, modificarea sau afișarea Conținutului, decât cu acordul scris expres al SC TZITZI-POC SRL.
4.3. Orice Conținut la care Clientul/Cumpărătorul are și/sau obține acces prin orice mijloc, se află sub incidența Documentului, în cazul în care Conținutul nu este însoțit de un acord de utilizare specific și valid încheiat între SC TZITZI-POC SRL și acesta, și fără nicio garanție implicit sau expres formulată din partea SC TZITZI-POC SRL cu referire la acel Conținut.
4.4. Clientul/Cumpărătorul poate copia, transfera și/sau utiliza Conținut numai în scopuri personale sau non-comerciale, numai în cazul în care acestea nu intră în conflict cu prevederile Documentului.
4.5. În cazul în care SC TZITZI-POC SRL conferă Clientului/Cumpărătorului dreptul de a utiliza sub forma descrisă într-un acord de utilizare distinct, un anumit conținut, la care Clientul/Cumpărătorul are sau obține acces în urma acestui acord, acest drept se extinde numai asupra acelui sau acelor conținuturi definite în acord, numai pe perioada existenței acestuia sau acestor conținuturi pe site sau a perioadei definite în acord, conform condițiilor definite, în cazul în care acestea există și nu reprezintă un angajament contractual din SC TZITZI-POC SRL pentru respectivul Client/Cumpărător sau oricare alt terț care are/obține acces la acest conținut transferat, prin orice mijloc și care ar putea fi sau este prejudiciat în orice mod de pe urma acestui conținut, în timpul sau după expirarea acordului de utilizare.
4.6. Niciun conținut transmis către Client sau Cumpărător, prin orice mijloc de comunicare (electronic, telefonic, etc) sau dobândit de acesta prin accesare, vizitare și/sau vizualizare nu constituie o obligație contractuală din partea SC TZITZI-POC SRL și/sau al angajatului/prepusului SC TZITZI-POC SRL care a mijlocit transferul de Conținut, în cazul în care acesta există, față de respectivul conținut.
4.7. Este interzisă orice utilizare a Conținutului în alte scopuri decât cele permise expres prin prezentul Document sau de acordul de utilizare care îl însoțește, în cazul în care acesta există.

Comanda

5.1. Clientul/Cumpărătorul poate efectua Comenzi pe Site, prin adăugarea Bunurilor și/sau Serviciilor dorite în coșul de cumpărături, urmând a finaliza Comanda efectuând plata prin una dintre modalitățile indicate expres. Odată adăugat în coșul de cumpărături, un Bun și/sau un Serviciu este disponibil pentru achiziție în măsura în care există stoc disponibil pentru acesta. Adăugarea unui Bun/Serviciu în coșul de cumpărături, în lipsa finalizării Comenzii, nu atrage după sine înregistrarea unei comenzi, implicit nici rezervarea automată a Bunului/Serviciului.
5.2. Prin finalizarea Comenzii Cumpărătorul consimte că toate datele furnizate de acesta, necesare procesului de cumpărare, sunt corecte, complete și adevărate la data plasării Comenzii.
5.3. Prin finalizarea Comenzii, Cumpărătorul consimte că Vânzătorul poate să îl contacteze, prin orice mijloc disponibil / agreat de Vânzător, în orice situație în care este necesară contactarea Cumpărătorului.
5.4. Vânzătorul poate anula Comanda efectuată de către Cumpărător, în urma unei notificări prealabile adresate Cumpărătorului, fără nicio obligație ulterioară a vreunei părți față de cealaltă sau fără ca vreo parte să poată să pretindă celeilalte daune-interese în cazul în care datele furnizate de către Client/Cumpărător, pe Site sunt incomplete și/sau incorecte;
5.5. Cumpărătorul are dreptul să se retraga din Contract, respectiv să returneze un Bun sau să renunțe la un Serviciu, în termen de 30 de zile calendaristice, fără invocarea niciunui motiv și fără a suporta alte costuri decât cele de livrare.
Astfel, potrivit OUG nr 34/2014, perioada de returnare a unui Bun sau renunțare la un Serviciu expiră în termen de 14 zile de la:
– ziua în care Cumpărătorul intră în posesia fizică a ultimului Bun – în cazul în care Cumpărătorul comandă printr-o singură comandă produse multiple care vor fi livrate separat
– ziua în care Cumpărătorul intră în posesia fizică a ultimului Bun sau a ultimei piese – în cazul livrării unui produs care constă din mai multe loturi sau piese,
5.6. În cazul în care Clientul/Cumpărătorul solicită retragerea din Contract în cadrul termenului legal de retragere din contract, trebuie să returneze și eventualele cadouri care au însoțit produsul respectiv. În cazul în care Comanda este achitată, Vânzătorul va rambursa suma în maxim 14 (paisprezece) zile de la data informării Vânzătorului de către Cumpărător asupra deciziei sale de retragere din Contract. Suma va fi returnată pentru Comenzile achitate cu Op/ramburs/Card bancar prin virament bancar;
5.7. Vânzătorul va putea amâna rambursarea sumei până la primirea Bunurilor vândute sau până la primirea unei dovezi conform căreia acestea au fost expediate, în cazul în care nu s-a oferit să recupereze el însuși Bunurile (se va lua data cea mai recentă).
5.8. În cazul în care un Bun și/sau Serviciu comandat de către Cumpărător, nu poate fi livrat de către Vânzător, acesta din urmă va informa Clientul/Cumpărătorul asupra acestui fapt și va returna în contul Cumpărătorului contravaloarea Bunului și/sau Serviciului, în termen de maxim 7 (șapte) zile de la data la care Vânzătorul a luat la cunoștință acest fapt sau de la data la care Cumpărătorul și-a exprimat în mod expres intenția de reziliere a Contractului.

5.9 Informații cu privire la caracteristicile produsului sunt disponibile pe paginile produselor de pe Site-ul nostru. Din punct de vedere legal, conținutul Site-ului nu reprezintă o propunere pentru un contract de cumpărare, ci o prezentare a ofertelor noastre. Prin urmare, dacă plasați comanda prin intermediul Site-ului nostru, comanda dvs. constituie o ofertă de cumpărare a unui produs listat pe acest Site. Comanda dvs. este urmată de acceptarea noastră, conform celor descrise în continuare.

5.10 Comanda poate fi plasată numai prin intermediul Site-ului nostru. Pentru a face acest lucru, veți parcurge un proces simplu, la sfârșitul căruia veți confirma comanda apăsând butonul „finalizează comanda”. Butonul va indica în mod clar că plasarea comenzii implică obligația dvs. de plată. Înainte de confirmarea comenzii, sunteți întotdeauna informat cu privire la prețul total care trebuie plătit și veți avea întotdeauna posibilitatea de a verifica și eventual de a corecta comanda.

5.11 După plasarea unei comenzi, veți primi un e-mail prin care confirmăm primirea și înregistrarea comenzii dvs. („Primire Comandă / Confirmare”). Acest lucru nu înseamnă că această comandă a fost acceptată. Astfel cum a fost stabilit mai sus, comanda dvs. constituie o ofertă de cumpărare efectuată de dvs. a unui produs listat pe Site-ul nostru. Toate comenzile sunt supuse acceptării de către noi. Contractul dintre dvs. și noi va fi format numai după acceptarea de către noi a comenzii dvs. Contractul se va referi doar la acele produse pentru care am acceptat comanda plasată de către dvs, urmând a vă transmite o confirmare de acceptare a comenzii printr-un e-mail prin care vă informăm că produsul a fost expediat („Confirmarea Expedierii”). În cazul în care nu putem onora un contract din cauza stocului insuficient de produse, eroare tehnică ori neconformități constatate în momentul procesului de expediere, vă vom informa cu privire la această situație și vom rambursa sumele plătite de către Dvs. pentru aceste produse, dacă este cazul, în conformitate cu dispozițiile de rambursare din secțiunea referitoare la drepturile dvs. statutare de retragere prevăzute în aceste Condiții de Furnizare, în decurs de cel mult 7 zile de la data la care ne-ați comunicat decizia Dvs. de terminare a contractului.

Confidențialitate

6.1.  SC TZITZI-POC SRL va păstra confidențialitatea informațiilor de orice natură pe care le furnizați. Dezvăluirea informațiilor furnizate se va putea face doar în condițiile menționate în prezentul Document.
6.2. Nicio declarație publică, promovare, comunicat de presa sau orice alt mod de dezvăluire către terțe părți nu va fi făcută de Cumpărător/Client cu privire la Comandă/Contract fără consimțământul prealabil scris al Vânzătorului.
6.3. Prin transmiterea de informații sau materiale prin intermediul acestui site, oferiți Vânzătorului acces nerestricționat și irevocabil la acestea, dreptul de a utiliza, reproduce, afișa, modifica, transmite și distribui aceste materiale sau informații. Sunteți, de asemenea, de acord ca Vânzătorul să poată utiliza liber, în interes propriu, aceste informații, idei, concepte, know-how-uri sau tehnici pe care ni le-ați trimis prin intermediul Site-ului. SC TZITZI-POC SRL nu va constitui subiect de obligații referitoare la confidențialitatea informațiilor trimise, dacă legislația în vigoare nu prevede alte specificari în acest sens.

Publicitate

7.1. Newsletterele SC TZITZI-POC SRL sunt transmise prin intermediul partenerilor specializati și agreați de SC TZITZI-POC SRL. Astfel, sunt asigurate confidențialitatea și securitatea informațiilor.
7.2. În momentul în care Clientul își creează un Cont pe Site, are posibilitatea sa își exprime acordul cu privire la primirea de Newslettere.Clientul își poate modifica opțiunea cu privire la acordul emis către Vânzător în orice moment:
7.2.1. prin contactarea SC TZITZI-POC SRL în acest sens.
7.2.2. prin modificarea setărilor din Contul de client la secțiunea “Notificările mele”.
7.2.3. prin accesarea link-ului de dezabonare afișat în mesajele comerciale primite de la Vânzător.
7.3. Renunțarea la primirea Newslettere-lor nu implică renunțarea la acceptul dat pentru prezentul Document.

Facturare – Plată

8.1. Prețurile Bunurilor și Serviciilor afișate în cadrul site-ului www.tzitzi-poc.ro includ toate taxele conform legislației în vigoare.
8.2. Prețul, modalitatea de plată și termenul de plată sunt specificate în fiecare Comandă. Vânzătorul va emite către Cumpărător o factură pentru Bunurile și Serviciile livrate, obligația Cumpărătorului fiind să furnizeze toate informațiile necesare emiterii facturii conform cu legislația în vigoare.
8.3. Vânzătorul va transmite Cumpărătorului factura aferentă Comenzii ce conține Bunuri și/sau Servicii vândute de SC TZITZI-POC SRL, precum şi pentru orice alte plăți aferente Comenzii.
8.4. Pentru o corectă comunicare a facturii aferente Comenzii, Cumpărătorului îi revin obligațiile de a-și actualiza ori de câte ori este cazul datele din Contul său și de a accesa informațiile și documentele aferente fiecărei Comenzi, existente în Cont.

Livrarea bunurilor

9.1. Vânzătorul se obligă să livreze Bunurile în sistem de curierat door-to-door către Cumpărător. Costul livrării se asigura de către Cumpărător.
9.2. Vânzătorul va asigura ambalarea corespunzătoare a Bunurilor și va asigura transmiterea documentelor însoțitoare.
9.3. Vânzătorul va efectua livrarea Bunurilor și Serviciilor numai pe teritoriul României.

Garanții

10.1. Toate Bunurile comercializate de către SC TZITZI-POC SRL, beneficiază de condiții de garanție conforme legislației în vigoare și politicilor comerciale ale producătorilor. Bunurile sunt noi și provin din surse autorizate de fiecare producător în parte.

Transferul proprietății bunurilor

11.1 Proprietatea asupra Bunurilor va fi transferată la livrare, după efectuarea plății din partea Cumpărătorului în locația indicată în Comandă (înțelegând prin livrare – semnarea de primire a documentului de transport furnizat de curier sau semnarea de primire pe factura fiscală în cazul livrărilor efectuate de personalul Vânzătorului).

Răspundere

12.1. Vânzătorul nu poate fi responsabil pentru daune de orice fel pe care Cumpărătorul sau oricare terță parte o poate suferi ca rezultat al îndeplinirii de către Vânzător a oricărei din obligațiile sale conform Comenzii și pentru daune care rezultă din utilizarea Bunurilor și Serviciilor după livrare și în special pentru pierderea acestora.
12.2. Prin crearea și utilizarea Contului, Clientul / Utilizatorul/ Cumpărătorul își asumă răspunderea pentru menținerea confidențialității datelor de Cont (user și parola) și pentru gestionarea accesarii Contului, și, în măsura permisă de legislația în vigoare, este responsabil de activitatea derulată prin intermediul Contului său.
12.3. Prin crearea Contului și/sau utilizarea Conținutului și/sau plasarea Comenzilor, Clientul / Utilizatorul/ Cumpărătorul acceptă în mod expres și fără echivoc Termenii și condițiile Site-ului în ultima versiune actualizată care este comunicata în cadrul Site-ului, existentă la data creării Contului și/sau utilizării conținutului și/sau la data plasării Comenzii.
12.4. Ulterior creării Contului utilizarea Conținutului echivalează cu acceptarea modificărilor intervenite asupra Termenilor și Condițiilor Site-ului și/sau a versiunilor actualizate ale Termenilor și Condițiilor Site-ului.
12.5. Termenii și Condițiile Site-ului pot fi modificați oricând de către  SC TZITZI-POC SRL, aceștia fiind opozabili Clienților / Utilizatorilor/ Cumpărătorilor de la data afișării în Site. Acceptarea Termenilor și Condițiilor Site-ului se confirmă prin bifarea checkboxului corespunzător din Site și/sau prin trimiterea Comenzii și/sau prin efectuarea unei plăți online.

Înscrierea de Review-uri, Comentarii, Întrebari și Răspunsuri

13.1. Înscrierea de Review-uri, Comentarii, Întrebări și Răspunsuri se poate face, de către Utilizatori/Clienți/Cumpărători, în secțiunile “Întrebările și răspunsurile clienților” și “Review-uri”. Informațiile înscrise pot fi atât pozitive, cât și negative, și se vor referi la caracteristicile și modul de folosire al unui produs sau serviciu.
13.2. În momentul înregistrării unui anumit Review/Comentariu/Întrebare/Răspuns pe Site, Utilizatorii/Clienții/Cumpărătorii acordă Vânzătorului o licență neexclusivă, perpetuuă, irevocabilă, nelimitată teritorial și dau dreptul Vânzătorului de a utiliza, reproduce, modifica, adapta, publica, traduce, distribui și de a afișa acest conținut.
13.3. Fiecare Utilizator/Client/Cumpărător, în momentul înscrierii de Review/Comentariu/Întrebare/Răspuns în secțiunile menționate, se angajează să respecte următoarele reguli:
–    să facă referiri doar la caracteristici și/sau modul de utilizare al unui anumit produs sau serviciu, evitând informații legate de aspecte ce se pot schimba (preț sau oferte promoționale) sau informații care țin de modul desfășurării Comenzii;
–    să folosească doar limba română. Sunt permise și cuvintele sau expresiile care, deși nu sunt considerate românești, sunt de largă utilizare în toate mediile referitoare la domeniul respectiv
–    să utilizeze un limbaj corespunzător, neofensator, fără termeni care pot jigni sau afecta oricare alt Utilizator/Client/Cumpărător;
–    să se asigure de încadrarea corectă a conținutului introdus pe Site astfel: orice Întrebare va fi înscrisă în secțiunea “Întrebările și răspunsurile clienților”, și orice Review va fi înscris în secțiunea “Review-uri”;
–    să se asigure că informațiile introduse de ei sunt realiste, corecte, neînșelătoare și în conformitate cu legile aplicabile, respectând astfel inclusiv drepturile altor părți, drepturile de autor, de marcă comercială, de licență sau alte drepturi de proprietate, publicitate sau intimitate;
–    să folosească aceasta facilitate doar pentru a comunica sau a obține detalii suplimentare referitoare la un anumit produs sau serviciu de pe Site fără a face referire către alte firme ce promovează vânzarea și cumpărarea de produse sau servicii;
–     să nu furnizeze sau să solicite, în niciun mod și în nicio masură, date personale (detaliile de contact, informații despre adresa de livrare sau de domiciliu, numere de telefon, adrese de email, nume și/sau prenume etc.) sau orice altă informație care poate determina dezvăluirea acestor date personale;
–     să nu înscrie informații și/sau detalii despre URL-uri (legături) din alte site-uri comerciale ce desfășoară aceeași activitate comercială ca și Vânzătorul;
–    să nu încerce fraudarea serviciilor puse la dispoziție de către Vânzător sau să înscrie Review-uri/Comentarii/Întrebări/Răspunsuri care să conțină materiale de natură publicitară;
–    să nu utilizeze Review-ul/Comentariul/Întrebarea/Răspunsul ca mijloc de comunicare cu Vânzătorul, în acest sens se vor folosi datele de contact ale Vânzătorului înscrise pe Site.
13.4. Pe lângă o evaluare realistă critică, în momentul înscrierii unui Review, Utilizatorul/Clientul/Cumpărătorul va adăuga și un Rating relevant pentru produsul sau serviciul aferent. Review-urile, împreună cu Rating-urile corespunzătoare lor, vor influența Rating-ul general al produsului sau serviciului, număr care apare între paranteze lângă titlul acestora. Astfel, un Review însoțit de un Rating mare duce la o creștere a Rating-ului general, iar un Review însoțit de un Rating mic duce la o scadere a Rating-ului general.
13.5. Când un Review/Comentariu/Întrebare sau Răspuns este semnalat de către un Utilizator/Client/Cumpărător ca având un conținut inadecvat, dintr-o perspectivă strict subiectivă, acest conținut este examinat cu atenție de către Vânzător pentru a determina dacă încalcă Termeni și Condiții Site. Textele, fotografiile sau videoclipurile introduse sunt eliminate din Site numai după examinarea acestora de către Vânzător.
13.6. În cazul în care Vânzătorul constată încălcarea Termenilor și Condițiilor în mod repetat, acesta își rezervă dreptul de a suspenda posibilitatea Utilizatorului/Clientului/Cumpărătorului de a înscrie Review-uri/Comentarii/Întrebări sau Răspunsuri în secțiunile “Întrebari și răspunsuri ale clienților” și “Review-uri”.

Prelucrarea datelor cu caracter personal

14.1 Datele prelucrate de către SC TZITZI-POC SRL sunt: adrese de e-mail, nume și prenume, date de naștere, telefon, informații din documente de identitate, adresa, IP, datele de firmă în cazul persoanelor juridice.

14.2 Scopul colectării datelor este:
– informarea Clienților/Cumpărătorilor privind situația Contului lor inclusiv validarea, expedierea și facturarea Comenzilor, rezolvarea anulărilor sau a problemelor de orice natură referitoare la o Comandă, la Bunurile și/sau serviciile achiziționate;
– trimiterea de Newslettere și/sau alerte periodice, prin folosirea poștei electronice (e-mail, SMS);
– de cercetare de piață, de urmărire și monitorizare a vânzărilor și comportamentul Clientului/Cumpărătorului;

– întocmirea documentelor legate de tranzacțiile de vânzare-cumpărare.

14.3 Datele sunt colectate prin: Secțiuni de comentarii (nume, e-mail, IP), Formulare de contact, Instrumente de monitorizare a traficului (precum Google Analytics), Formulare de newsletter (precum MailChimp).
14.4 Prin completarea datelor în formularul de creare de Cont și/sau de Comandă Cumpărătorul declară și acceptă necondiționat ca datele sale personale să fie incluse în baza de date a SC TZITZI-POC SRL și își dă acordul expres și neechivoc ca toate aceste date personale să fie stocate, utilizate și prelucrate în scopul prevăzut mai sus la punctul 14.1.
14.3. Prin citirea Documentului ați luat la cunoștință faptul că vă sunt garantate drepturile prevăzute de lege, respectiv dreptul la informare, dreptul de acces la date, dreptul de intervenție, dreptul de opoziție, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale, dreptul de vă adresa justiției în caz de încălcare a drepturilor garantate de Legea 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

Forța majoră

15.1. Nici una din părți nu va fi răspunzătoare pentru neexecutarea obligațiilor sale contractuale, dacă o astfel de neexecutare la termen și/sau în mod corespunzător, total sau parțial este datorată unui eveniment de forță majoră. Forța majoră este evenimentul imprevizibil, în afara controlului părților și care nu poate fi evitat.
15.2.  Dacă în termen de 15 (cincisprezece) zile de la data producerii lui, respectivul eveniment nu încetează, fiecare parte va avea dreptul să notifice celeilalte părți încetarea de plin drept a Contractului fără ca vreuna dintre ele să poată pretinde celeilalte alte daune-interese.

Legea aplicabilă – Jurisdicția

16.1 Prezentul Contract este supus legii române. Eventualele litigii apărute între SC TZITZI-POC SRL și Clienți / Cumpărători se vor rezolva pe cale amiabilă sau, în cazul în care aceasta nu va fi posibila, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătorești române competente din Municipiul București.

Termenul de livrare

Termenul de livrare al produselor comercializate pe site-ul www.tzitzi-poc.ro este de maxim 5 zile lucratoare.