Povestea Prieteniei în comuna Nereju
Pe 8 noiembrie, am ajuns cu Tzitzi-Poc și Povestea prieteniei în comuna Nereju, județul Vrancea . A fost o zi plină de emoție, bucurie și recunoștință. ❤️
În luna septembrie, am participat la Târgul de jucării organizat de Roaba de Cultură, unde am primit donații generoase de la grădinițe, părinți și prieteni. Mulțumim ParentEd Festival și grădinițelor Kinderakademie, Nicholas Kindergarten, Iuladi Kids, Școala Gimnazială Nr. 1 Grădinari . În urma evenimentului, am strâns 1.507 lei și am rămas cu o mașină plină de jucării nevândute, pregătite să ajungă la copii care au nevoie de ele. 🎁
Pe Mirabela Margareta Popa o cunoaștem din a doua generație de Educator de Viitor, proiect organizat de Fundația UiPath, din care am avut bucuria să facem parte. Ea ne-a invitat în comuna Nereju, unde predă, și astfel am reușit să ducem spectacolul „Povestea prieteniei” mai aproape de copii.
Mulțumim din suflet Primăriei Nereju pentru sala pusă la dispoziție, Autonom pentru mașina care ne-a adus în siguranță și tuturor voluntarilor și celor care s-au implicat în acest demers frumos. 💫Jucăriile colectate au fost dăruite copiilor care au venit la spectacol, o parte au rămas la grădinița din Nereju, iar altele vor fi trimise, de Crăciun, către Liceul Teologic Romano–Catolic „Sfântul Francisc de Assisi”- Fundația Umanitară Pacea.
A fost o zi care ne-a reamintit că prietenia și generozitatea chiar pot construi punți între oameni. 🫶✨