Adesea părinții se regăsesc în fața unor întrebări precum: „Când va fi pregătit să doarmă singur/să nu mai aibă nevoie de alăptare/să folosească olița/să citească /să asculte/să coopereze etc.?”
Ei bine, este ca și cum ne-am întreba: ,,Oare când va fi mai înalt?”
Fiecare copil are un ritm interior, invizibil cu ochiul liber. Putem face o presupunere în legătură cu momentul în care copilul va fi pregătit. Însă ne amintim în dată că graba strică treaba. Există atât de mult timp pentru ca un copil să crească! Dacă citește la trei, la șase sau chiar la doisprezece ani, ce este indicat să avem în vedere este scopul final. Dacă cel mic este fericit și în siguranță, vom ști cu certitudine că îi asigurăm cele mai bune mijloace de a se dezvolta pe toate planurile, indiferent de ce fac alți copii de aceeași vârstă.
Este firesc să ne îngrijorăm cu privire la ritmul de dezvoltare, pentru că toți părinții au mers la școală, unde au fost învățați că există termene limită pe care fiecare copil trebuie să le atingă sau nu va reuși niciodată să îi ajungă din urmă pe ceilalți. Ei bine, un îndemn din partea educatorului John Holt este să uităm de ritmurile artificiale. Atunci când vorbim despre copii, există un punct de referință, dar nu un program fix, precum al unui tren. Dacă un tren întârzie la primele cinci stații, probabil că va ajunge târziu la destinația finală, dar un copil poate „întârzia” la toate opririle și apoi poate fi brusc înaintea tuturor celorlalți.
Ce ușor ar fi dacă am avea toți în casă un expert care să ne spună când cel mic este pregătit pentru o nouă etapă. Din fericire, avem unul – copilul. El este singura persoană de pe planetă care are aceste cunoștințe și le va spune părinților, prin lacrimi și țipete dacă este necesar, ce este și ce nu este gata să facă. Cu toate acestea, încercarea unui copil de a comunica aceste informații critice este adesea neauzită, întâlnită cu neîncredere, pedepsită sau ridiculizată.
Atunci când un adult devine atât de supărat sau nervos încât să aibă o criză de furie, ce își dorește cel mai mult în acel moment este să fie auzit și ca persoanele din jur să fie empatice. Ultimul lucru pe care și-l dorește este să fie ignorat, mustrat sau pedepsit. Știm cu toții că acest lucru este adevărat, este firesc și uman. Ei bine, cei mici nu se deosebesc cu nimic de cei mari la acest capitol!
Așa cum Tim Urban a scris pe site-ul său bizar și explicativ “Wait But Why”: ,,…o întâmplare interesantă a avut loc în ultimii 10.000 de ani – societatea s-a schimbat dramatic. Civilizația are capacitatea de a evolua brusc, rapid, iar motivul pentru care acest lucru poate fi dificil este deoarece biologia noastră evolutivă nu se poate mișca la fel de repede. „
Încă avem copii precum cei din vremurile străvechi care nu știu despre aceste schimbări la nivelul societății. Și pentru că sunt bebeluși, nu ne pot spune în cuvinte cât de critice sunt nevoile lor.
“Tehnologia a făcut viața mai bună și mai ușoară în multe feluri. Creșterea unui copil este excepția.”
Bebelușii știu exact de ce au nevoie și când au nevoie. Ce putem face, ca părinți și adulți care îi înconjoară este să îi vedem și să îi ascultăm. Ei ne transmit că au nevoie să ne simtă aproape, să fie în prezența noastră liniștitoare, să fie hrăniți și protejați. Atunci când își exprimă furia, abordăm comportamentul cu dragoste și înțelegere, evitând pedepsele sau mustrările. Dacă ar vorbi, nevoia cea mai frecventă ar suna astfel: ,,Vă rog să mă ascultați. Sunt copleșit și am nevoie de ajutorul și înțelegerea voastră.”
Suntem atât de norocoși încât avem alături de noi experți în materie de copii, din cele mai vechi timpuri, care au o cunoaștere clară asupra a ceea ce au și au avut întotdeauna nevoie copiii. Nu este de mirare că sunt nedumeriți când nevoile lor nu sunt satisfăcute cu ușurință și întâlnite cu dragoste ca în cea mai mare parte a istoriei umane, așa cum sunt încă îndeplinite în triburile vânătorilor-culegători. Bebelușul este expertul – nu doar despre bebeluși în general, ci despre ceea ce are în special nevoie copil nostru. Tot ce trebuie să facem este să ascultăm și să avem încredere în aceste cunoștințe.
Sursă articol: https://www.naturalchild.org/articles/jan_hunt/when.html
Articol tradus de Maria Colibalis, studentă la Facultatea de Științe politice, Administrative și ale Comunicării și adaptat de Psih. Diana Marinescu