De obicei ne concentrăm mai degrabă pe ceea ce îi putem învăța noi pe copii, decât pe ceea ce au ei să ne învețe. La urma urmei, sunt multe lucruri pe care cei mici trebuie să le învețe – de la a spune ,,mulțumesc” până la a-și pune corect tricoul.
Dar există, de asemenea, multe lecții de viață pe care le poți învăța de la copilul tău. Pur și simplu fii deschis ideii ideii că micuțul tău ar putea avea un mod mai bun de a gândi anumite lucruri decât au majoritatea adulților.
Iată 13 lecții pe care le poți învăța de la cel mic:
Nu renunța după eșec
Copiii mici eșuează mai mult decât reușesc. De multe ori cad, își îmbracă hainele pe dos și își pierd temperamentul zilnic.
Cu toate acestea, nu sunt jenați de eșecurile lor și nu ajung la concluzia că sunt incapabili. În schimb, se întorc și continuă să încerce.
Fii curios
Copiii mici sunt incredibil de curioși. Indiferent dacă pun întrebări sau deschid fiecare sertar la-ndemână, vor să învețe cât pot.
Și nu se uită doar la lucruri – le explorează cu toate simțurile. Vor să guste, să miroasă, să audă, să atingă și să vadă tot ce intră în contact direct cu ei.
Fii răbdător
Desigur, nu sunt atât de răbdători în privința tuturor lucrurilor (cum ar fi când li se cere să facă ceva ce nu vor), dar dacă privești cum un copil încearcă să facă ceva în care este cu adevărat investit, te poate învăța multe despre propria răbdare.
Bucură-te de moment
Unul dintre avantajele de a fi un copil de doi ani este că ai puține regrete cu privire la trecut și chiar mai puține griji cu privire la viitor.
Adulții petrec adesea mult timp încercând să învețe și să practice tehnici de mindfulness. Dar pentru copiii mici, trăirea momentului este a doua natură. Indiferent de activitatea pe care o desfășoară, se concentrează pe aici și acum.
Mănâncă numai când ți-e foame
Să hrănești un copil mic poate fi frustrant. Sunt foarte pretențioși și deseori refuză să mănânce orice.
Dar, pe de altă parte, mănâncă numai când le este foame. Nu mănâncă doar pentru că ceasul spune că este ora prânzului și nu sunt preocupați de curățarea farfuriilor. Își ascultă corpul pentru a ști când este timpul să mănânce.
Fii tu
Fie că are părul ciufulit sau este singurul copil din cameră, copilul mic nu este preocupat de modul în care îl percep alți oameni. Este prea ocupat să fie el însuși.
Asta nu înseamnă că uneori nu este timid – cu siguranță îi poate lua ceva timp până să se simtă confortabil cu unii oameni, dar acest lucru se întâmplă de obicei atunci când nu este sigur cu privire la alte persoane, nu pentru că nu este sigur de el însuși.
Cere ajutor când ai nevoie
În timp ce copiii pot fi extrem de independenți (deseori le este dificil să-și recunoască limitele), ei cer, de asemenea, ajutor.
Nu le este rușine să admită că nu pot face ceva și când cineva îi ajută sunt adesea destul de îngăduitori.
Pune preț pe lucrurile mici din viață
Copiilor mici nu le pasă de lucrurile extravagante sau de ieșirile scumpe. Ei tind să fie cel mai mult impresionați de lucrurile mici din viață – o floare pe câmp, ploaia care cade din cer sau o cutie nouă cu care să se joace.
Ei se pot distra cu multe lucruri diferite și adesea se bucură de cele mai simple plăceri ale vieții.
Privește-i pe ceilalți fără prejudecăți
Copiii mici nu au noțiuni preconcepute despre cum ar trebui să fie oamenii în funcție de vârsta, rasa, sexul, religia sau ocupația lor.
Ei caută semne că cineva este amabil în funcție de modul în care se comportă persoana respectivă și au o minte deschisă despre cei cu care interacționează.
Exprimă-ți sentimentele
Una dintre cele mai evidente trăsături ale copiilor noștri este că adesea au nevoie de ajutor în departamentul de reglare a emoțiilor (deoarece nu știu întotdeauna să-și arate sentimentele într-un mod social adecvat).
Indiferent dacă țipă de tristețe, dau din picioare de furie sau sunt extrem de încântați, cu siguranță nu se opresc. Nu au nicio problemă să le arate oamenilor starea lor emoțională.
Din acest motiv, de obicei nu trebuie să ghiciți cum se simte un copil mic. Acest lucru este ceva din care adulții pot învăța, deoarece de obicei avem tendința de a ne păstra emoțiile în interior.
Iubește cu toată inima
Copiii mici știu pe cine iubesc și nu se tem să fie răniți de persoanele la care țin. Nu iau în considerare faptele bune și nu își fac griji cu privire la cine arată mai multă afecțiune. Ei iubesc oamenii din toată inima.
Cei mai mulți dintre ei manifestă multă afecțiune față de oamenii de care se simt cel mai aproape și deseori o fac în mod regulat. Ei îmbrățișează, spun „te iubesc” și se urcă în poala cuiva drag, doar pentru că au chef.
Când se enervează, nu țin ranchiună. Trec peste eveniment repede și sunt deseori destul de generoși în dorința lor de a împărtăși și de a arăta bunătate. De obicei, ei își exprimă dragostea în mod regulat, fără a se îngrijora de cine a spus ultima dată „te iubesc”.
Vorbește sincer
Dacă vrei să știi dacă noua ta pălărie este urâtă, întreabă un copil mic. Copiii mici nu ezită să-și împărtășească opiniile oneste – chiar și atunci când răspunsul nu este unul pe care ai dori să-l auzi.
Nu sunt preocupați de plăcerea oamenilor și nu sunt înclinați să se îngrijoreze despre cum să evite să jignească pe cineva. În schimb, sunt curajoși să spună adevărul aproape oricui întreabă.
Ai întotdeauna la-ndemână o glumă bună sau un truc
În timp ce copiii mici nu sunt cunoscuți pentru maniere, se descurcă de minune în aproape orice conversație.
Indiferent dacă îi pot da zmeură bunicii sau le pot arăta mătușii mușchii lor mari, cei mai mulți dintre ei au câteva trucuri în mânecă care îi vor face cu siguranță pe cei din jur să râdă.
De obicei, se conformează rapid, executând trucuri sau spunând glume la cerere.
În timp ce copiii mici nu sunt conștienți de majoritatea comportamentelor prosociale și de bunele maniere, ei încă nu știu nici despre obiceiurile mai puțin bune ale adulților. Așadar, chiar dacă micuțul tău este o provocare mare parte din timp, cu siguranță vei învăța o lecție sau două dacă privești cu atenție.
Sursă articol
Articol tradus de Maria Colibalis, studentă la Facultatea de Științe politice, Administrative și ale Comunicării și adaptat de Psih. Diana Marinescu