Idei cu care am rămas după festivalul ParentED Fest

Pe 4 octombrie a avut loc festivalul ParentED Fest – primul eveniment de parenting din România la care au fost invitați exclusiv specialiști internaționali. Evenimentul a oferit oportunitatea de a învăța de la experți în educația copiilor și psihologia parentală. Printre invitați s-au numărat Dr. Shefali Tsabary, Dr. Deborah MacNamara și Dr. Vanessa Lapointe, trei specialiști ale căror idei au provocat și inspirat publicul să reflecteze profund la relația cu copiii și la abordarea procesului de creștere și educare.


Dr. Shefali Tsabary – Parentingul conștient și eliberarea de ego
Subtitlu

Dr. Shefali este renumită pentru popularizarea conceptului de parenting conștient, o abordare ce subliniază importanța conștientizării de către părinți a propriilor emoții, nesiguranțe și traume emoționale. Astfel, se poate ghida într-un mod sănătos dezvoltarea copilului. Ea a subliniat că părinții proiectează adesea asupra copiilor propriile așteptări și frici, ceea ce creează o disonanță între cine este copilul cu adevărat și cine ar vrea părintele să devină. Această proiecție derivă din ego-ul părintelui, iar confruntarea acestui ego este una dintre cele mai mari provocări în parentingul conștient.

Paragraf

Unul dintre punctele esențiale ale discursului Dr. Shefali a fost ideea că problema nu este copilul, ci felul în care părinții se raportează la el prin prisma ego-ului lor. Când părinții își doresc un copil „perfect” – fie din punct de vedere academic, comportamental sau social – o fac adesea pentru a-și valida propriul sentiment de valoare. În acest context, copiii ajung să fie văzuți ca „trofee”, prin care părinții caută confirmarea că sunt reușiți. Acest mod de gândire nu doar că pune o presiune enormă asupra copilului, dar creează și o distanță emoțională între părinte și copil. Copilul poate simți că nu este iubit pentru cine este el, ci pentru ceea ce ar putea deveni pentru a îndeplini așteptările părintelui.

Paragraf

Dr. Shefali a insistat asupra necesității ca părinții să înțeleagă că „problema nu este copilul, ci propriile nesiguranțe ale părintelui reprezintă adevărata provocare”. În loc să se concentreze pe „repararea” copilului, ar fi bine ca părinții să își confrunte propriile nesiguranțe și temeri. Doar atunci când își acceptă pe deplin limitele și umanitatea pot începe să-și vadă copiii ca indivizi unici, cu propriile lor nevoi și experiențe. Ego-ul parental, subliniază Dr. Shefali, creează adesea o barieră care împiedică conexiunea autentică, ducând la tensiuni și frustrări de ambele părți.

Un alt concept important discutat a fost manipularea copilului și modul în care aceasta duce la deconectarea de sinele autentic. Părinții, explică ea, încearcă deseori să modeleze copilul conform propriei viziuni asupra vieții, ceea ce provoacă o deconectare între copil și identitatea sa autentică. Acest proces de „sculptare” a copilului conform dorințelor părintelui creează confuzie și nesiguranță în mintea copilului, care ajunge să creadă că nu este suficient de bun. În acest context, copilul își poate dezvolta un sine fals, trăind pentru a satisface așteptările altora în loc de a-și descoperi propriul potențial.

Dr. Shefali a explicat că mulți copii trăiesc într-o stare de ego de sine fals pentru a face față presiunilor parentale. Ea a subliniat importanța creșterii copiilor așa cum sunt ei, nu așa cum își imaginează părintele că ar trebui să fie. Aceasta implică părinți autentici și reali în relația cu copiii lor, care își acceptă defectele și imperfecțiunile. Părinții ar trebui să învețe să privească copiii ca pe o oglindă a esenței lor autentice, nu ca pe proiecte care trebuie modelate.

Pe lângă aceasta, a fost discutată legătura dintre frică și iubire. Dr. Shefali a explicat că părinții tind să exercite control nu din lipsă de iubire, ci din frică – frică de eșec, de respingere sau de a nu fi suficient de buni ca părinți. Însă această frică subminează iubirea autentică și creează o relație bazată pe tensiune și nesiguranță. De multe ori, copiii aud mesajul că nu sunt suficienți așa cum sunt, ceea ce îi face să se simtă neacceptați. Deși intenția părintelui poate fi de a-și motiva copilul, mesajele primite de copil sunt percepute ca o critică a ceea ce este el în prezent.

Un alt punct interesant atins a fost legat de stigmatizarea timidității în societate. Dr. Shefali a oferit exemplul copiilor timizi, explicând că părinții pot fi deranjați de timiditatea propriilor copii, deoarece și ei înșiși au fost respinși în copilărie pentru aceleași trăsături. Această respingere a unei trăsături la copil reflectă, de fapt, o respingere a propriilor răni emoționale nerezolvate. Astfel, dorința de a schimba copilul este mai mult despre vindecarea părintelui decât despre binele copilului.

În concluzie, Dr. Shefali a subliniat că suferința este o parte inevitabilă a călătoriei de a fi părinte și că este important ca părinții să accepte aceste dificultăți, în loc să încerce să le evite. Copiii ne forțează să ne confruntăm cu propriile limite și vulnerabilități, iar aceasta este esența frumoasă și provocatoare a vieții de părinte.

Paragraf


Dr. Deborah MacNamara – Puterea jocului în dezvoltarea copilului
Subtitlu

Dr. Deborah MacNamara a adus în discuție un aspect esențial al dezvoltării copiilor: importanța jocului. Jocul nu este doar o formă de recreere, ci un element fundamental în creșterea armonioasă a copilului. Ea a explicat că jocul este o expresie a iubirii și creează un spațiu sigur în care copiii își pot explora emoțiile și pot învăța despre ei înșiși, fără constrângeri sau așteptări.

Dr. MacNamara a subliniat că jocul este cheia auto-realizării copilului, fiind o modalitate prin care acesta își dezvoltă creativitatea, curajul și capacitatea de a se cunoaște pe sine. De asemenea, ea a vorbit despre terapia prin joacă, subliniind că, prin intermediul jocului, copiii își pot exprima și procesa emoțiile dificile. Aceasta este o parte naturală și necesară a dezvoltării lor emoționale.

Un alt aspect interesant a fost legat de importanța vocii mamei în viața copilului. Dr. MacNamara a explicat că cântecele de leagăn nu doar că liniștesc copilul, dar contribuie și la reglarea emoțională a mamei, creând astfel o legătură profundă între cei doi.

Un alt punct de interes este faptul că, prin joacă, copiii își pot descoperi adesea hobby-urile, care ulterior se transformă în pasiuni sau chiar în cariere. Dr. MacNamara a exemplificat acest concept dând-o ca exemplu p efiica sa, care urmează în prezent un curs universitar în botanică, un program ce pune accent pe munca de teren și colectarea de specimene, pe înțelegerea dinamicii ecologice a plantelor și pe analiza microscopică pentru o identificare precisă. Pentru a ilustra acest parcurs, Dr. MacNamara a arătat o imagine cu fiica sa, în grădina casei lor, la vârsta de 6-7 ani, când scotea cartofi împreună cu familia.

Acest exemplu subliniază cât de important este să permitem copiilor să se implice în joaca autentică – un concept cunoscut sub denumirea de „true play”. Joaca autentică presupune ca cei mici să fie liberi să exploreze și să creeze fără presiunea de a transforma joaca într-o activitate productivă sau comercială. De exemplu, atunci când un copil creează portofele frumoase și toată lumea îl laudă, dacă părintele intervine și sugerează să producă mai multe pentru a le oferi celor din jur, această intervenție poate deturna esența jocului autentic. Joaca autentică este spontană și naturală, nu este motivată de rezultate exterioare.

Paragraf


Dr. Vanessa Lapointe – Disciplina fără daune și coreglarea emoțională
Subtitlu

Dr. Vanessa Lapointe a adus o abordare inovatoare asupra disciplinei, prezentând conceptul de „disciplină fără daune”. Ea a explicat că disciplina nu ar trebui să se bazeze pe pedepse sau pe control excesiv, ci pe coreglare emoțională și conexiune. Părinții ar trebui să fie într-o stare de reglare emoțională proprie, deoarece starea lor afectează direct felul în care copilul își gestionează propriile emoții.

Dr. Lapointe a subliniat că părinții ar trebui să fie un cadru stabil pentru copii, un punct de sprijin la care aceștia să poată apela atunci când au nevoie de securitate.  Deși copiii par să respingă uneori acest cadru, în adâncul lor, ei au nevoie de el pentru a se simți în siguranță. Ea a folosit o metaforă puternică: „Nu am văzut niciodată o plantă crescând mai repede dacă o tragi de sus”, subliniind că nu putem grăbi procesul de creștere al copiilor prin presiune sau disciplină rigidă. În schimb, copiii cresc într-un ritm propriu, iar rolul părinților este să ofere sprijinul necesar, nu să încerce să accelereze acest proces.

Paragraf

Felicitări Urban Mowgli pentru că aa creat un spațiu în care părinții au avut ocazia să învețe și să se uite în ei înșiși. Festivalul a fost o șansă de a explora noi modalități de a ne conecta cu copiii noștri și de a ne elibera de presiunea controlului și a așteptărilor nerealiste.

Paragraf

Paragraf

Paragraf