Copiii au nevoie de ajutor pentru a învăța să își controleze emoțiile și să reziste comportamentului impulsiv.
Dacă ești părinte, este posibil să fi asistat la câteva crize de furie de-a lungul timpului. Sunt de așteptat la copiii până în 5 ani, însă dacă atinge vârsta la care merge la școală, iar căderile și izbucnirile sunt încă frecvente, poate fi un semn că are dificultăți în a se autoregla emoțional.
Pe scurt, autoreglarea este diferența dintre un copil de doi ani și unul de cinci ani care este mai capabil să-și controleze emoțiile. Mulți copii mai mari, chiar dacă au depășit crizele de furie, continuă să se manifeste cu un comportament impulsiv și inadecvat.
Ce este autoreglarea?
Autoreglarea este abilitatea de a ne gestiona emoțiile și comportamentul în conformitate cu situația în care ne aflăm. Aceasta include posibilitatea de a rezista reacțiilor emoționale la stimuli deranjanți, de a ne calma atunci când suntem supărați, de a ne adapta la o schimbare și de a face față frustrării fără a izbucni. Este un set de abilități care le permite copiilor, pe măsură ce se maturizează, să-și direcționeze propriul comportament către un scop, în ciuda imprevizibilității lumii și a propriilor noastre sentimente.
De ce unor copii le este greu să se autoregleze?
Putem privi dificultățile de control emoțional ca o combinație de temperament și comportament învățat.
„Capacitățile de autoreglare înnăscute ale unui copil sunt bazate pe temperament și personalitate”, explică Matthew Rouse, psiholog clinician. Unii bebeluși au probleme cu auto-liniștirea, adaugă el, și devin foarte stresați atunci când încercați să îi spălați sau să-i îmbrăcați.
Mediul joacă de asemenea un rol important. Când părinții cedează rapid la tantrumuri sau depun efort exagerat pentru a-și alina copiii atunci când se supără și se răzvrătesc, acestora le va fi greu să își dezvolte autodisciplina. „În aceste situații, copilul privește părinții ca pe niște autoreglatori externi”, spune Dr. Rouse. „Dacă acesta este un tipar care se întâmplă regulat, iar copilul are posibilitatea să schimbe sursa autoreglării din interior către exterior, atunci acest lucru care s-ar putea dezvolta ca un obicei”.
Copiilor cu ADHD sau anxietate le este deosebit de dificil să-și gestioneze emoțiile și au nevoie de mai mult ajutor pentru a dezvolta abilități de reglare emoțională.
Cum predăm abilități de autoreglare?
Părintele sau profesorul trebuie să-l ajute pe copil să încetinească și să aleagă mai atent un răspuns eficient în loc să fie impulsiv.
„Abordăm abilitățile de autoreglare în același mod în care abordăm alte abilități, academice sau sociale: izolând acea abilitate și punând-o în practică”, explică Scott Bezsylko, directorul executiv al școlilor Winston Prep. „Când vă gândiți la acest lucru ca la o abilitate de învățat – mai degrabă decât ca la un comportament rău – tonul se schimbă, la fel și conținutul feedback-ului pe care îl dați copiilor. ”
Cheia învățării abilităților de autoreglare, spune Dr. Rouse, nu este evitarea situațiilor dificile de gestionat de către copii, ci antrenarea copiilor prin intermediul acestora și oferirea unui cadru de susținere, până când vor face față acestor provocări pe cont propriu.
Să ne imaginăm o situație care poate produce emoții negative puternice, cum ar fi o temă grea la matematică. Dacă un părinte îl supervizează pe cel mic prea mult, riscă să îi preia rolul de autoreglare. „În loc să recunoască copilul că munca este frustrantă și să descopere cum să se descurce, ceea ce va simți este că părintele îl frustrează, obligându-l să o rezolve”.
În această situație, ceea ce ar putea face părintele este să îl ajute pe copil cu o problemă, iar apoi acesta din urmă să le încerce pe restul. Dacă se simte frustrat, se poate ridica și bea un pahar cu apă. Sau ar putea să folosească un cronometru pentru a-și oferi pauze periodice. Părintele îl poate verifica la intervale de timp și îi poate oferi încurajări pentru eforturile sale.
Dacă un copil este predispus să se enerveze atunci când i se cere să nu mai joace un joc video, o abordare potrivită ar putea fi exersarea îndepărtării graduale de joc. „Exersați cu un joc în care nu sunt investiți excesiv – nu doriți să începeți cu mize mari”, explică Dr. Rouse. „Puneți-i să se antreneze timp de două sau trei minute și apoi să vă ofere jocul. Obțin puncte către ceva ce își doresc de fiecare dată când o fac.”
Bezsylko povestește că atunci când copiii fac parte dintr-un mediu mai degrabă reflexiv și analitic, decât emoțional și în care totul se întâmplă rapid, vor învăța să ia decizii mai bune. A încetini pentru a observa ce se întâmplă în interiorul lor, le permite copiilor să devină mai atenți, mai reflexivi și mai conștienți de sine. ,,Să încetinim și să îi învățăm pe copii ce înseamnă a fi conștient de tine și a te autoregla. Îi ajută pe copii, dar ne ajută deopotrivă și pe noi.”
Dr. Rouse încheie subliniind importanța amprentei părintelui, care nu poate fi înlocuită – ,,Ceea ce observ este că mediul familial este cea mai importantă piesă din puzzle.”
Sursă articol: https://childmind.org/article/can-help-kids-self-regulation/
Articol tradus de Maria Colibalis, studentă la Facultatea de Științe politice, Administrative și ale Comunicării și adaptat de Psih. Diana Marinescu