Ce este responsabilitatea?
Mădălina îl interpretează pe Tzitzi și e probabil de prisos să spunem că fiecare personaj de pe scenă își are legătura autentică în realitate. Adică un Tzitzi responsabil în lumea imaginară înseamnă o Mădălina responsabilă în lumea reală. Am invitat-o să ne spună cum își amintește ea că învăța să fie responsabilă în familie, și se pare că permisiunea de a fi ea însăși, dar și distribuirea sarcinilor între membrii susținea de-a dreptul procesul de responsabilizare și dezvoltare sănătoasă:
Nici nu știu, concret, cum sau când am învățat responsabilitatea. Ce știu eu este că toată copilăria părinții mei au avut încredere în mine și nu m-am simțit niciodată forțată să fac ceva. Cel mai mult îmi plăcea când împărțeam sarcinile cu cineva din familie. Cu mama făceam curat și spuneam mereu că suntem ,,foarte ordinare” (ordonate ?), cu mamaie găteam, cu tataie făceam temele. M-am simțit mare și responsabilă când m-a lăsat mama sa merg singura la mamaie.
Când părinții sunt întrebați ce trăsături și-ar dori să aibă copiii lor în momentul acesta, dar și ca adulți, unul dintre cele mai frecvente răspunsuri este „să fie responsabil”. Acesta reprezintă un termen larg care include multe lucruri diferite, precum:
· Să fii de încredere astfel încât oamenii să știe că pot conta pe tine,
· Să îți ții promisiunile și să te ții de cuvânt,
· Să îndeplinești angajamentele făcute altora,
· Să faci ceva cât de bine poți,
· Să fii răspunzător pentru comportamentul tău,
· Să accepți meritul atunci când faci lucrurile bine și să îți recunoști greșelile,
· Să fii un membru care contribuie în familie, în comunitate și în societate.
A fi responsabil este o cheie pentru succesul copiilor, atât la școală, cât și în lumea largă, când vor crește.
A fi conform vs. a fi responsabil
Părinții confundă adesea conformitatea cu responsabilitatea.
Cei mai mulți părinți și-ar dori ca cei mici să facă ceea ce li se cere, să urmeze instrucțiunile și să nu le pună la îndoială autoritatea – obiective de înțeles și importante atunci când crești un copil. Cu toate astea, aceasta nu este responsabilitate. Aceste comportamente intră în categoria de a fi conform.
De-a lungul timpului, majoritatea părinților își doresc ca cei mici să își asume responsabilitatea pentru o sarcină – copiii o fac pentru că trebuie și acceptă că este obligația lor să o facă. De-a lungul timpului, pot chiar să inițieze realizarea unei sarcini „pentru că trebuie făcută” – nu pentru că li se spune să o facă. Această atitudine s-ar numi responsabilitate.
Este posibil ca părinții să fie nevoiți să renunțe la ideea că lucrurile trebuie făcute exact așa cum vor ei sau în timpul stabilit de ei pentru ca un copil să treacă de la conformitate la responsabilitate. Permițându-i unui copil să facă lucrurile în felul său va contribui la un simț al mândriei și responsabilității în realizarea sarcinii.
Rolul dublu al părinților
Dacă te-ai întrebat vreodată dacă ești fie prea strict, fie prea îngăduitor sau dacă le oferi copiilor suficientă dragoste, atunci ai luat în considerare ambele roluri importante pe care le avem, ca părinți. Fiecare dintre ele contribuie la dezvoltarea unui simț al responsabilității la copii.
Rol de îngrijire
Când îndeplinim rolul de îngrijire, suntem buni și iubitori cu copiii noștri. În acest rol ne ascultăm copiii, îi sprijinim, petrecem timp cu ei și sunteți afectuoși.
În calitate de părinți care își îngrijesc copiii, comunicăm iubire necondiționată – indiferent de ce se întâmplă, ne iubim copiii doar pentru că ei există și sunt ai noștri. Acest lucru le permite să își asume riscuri, să facă greșeli, știind în același timp că au sprijinul și iubirea necondiționată a părinților lor.
Structura/Rolul executiv
Când îndeplinim responsabilitățile structurii/rolului executiv, stabilim limite, îi învățăm despre disciplină și comportament, le transmitem valorile noastre și oferim îndrumări.
Atunci când amânăm îndeplinirea dorințelor copiilor, ajutăm la creșterea nivelului de toleranță la frustrare, de amânare a recompensei, îi ajutăm să devină mai puțin impulsivi și egocentrici.
Stabilește standarde de comportament pe care te aștepți ca cei mici să le îndeplinească. Stabilește consecințe pentru încălcarea regulilor și respectă aceste consecințe. Copiii vor învăța să fie recunoscători pentru ceea ce au.
Prin rolul executiv îi responsabilizăm pe copii prin comportamentele pe care le cerem și pe care le manifestăm, încurajând dezvoltarea acestui sentiment.
Roluri duble combinate
Copiii au nevoie ca părinții să îndeplinească ambele roluri. Copiii sunt mai predispuși să accepte limitele stabilite de noi și să își dorească să ne atingă așteptările (adică să fie responsabili) atunci când oferim o relație caldă, grijulie și de susținere care stă la baza disciplinei pe care o cerem.
Creșterea sănătoasă apare atunci când copiii sunt crescuți într-un mediu în care există dragoste necondiționată, împreună cu limite clare, reguli și consecințe.
Stima de sine crescută duce la responsabilitate
S-a demonstrat că copiii cu o stimă de sine ridicată tind să fie mai responsabili. Sunt mai buni la:
· A aștepta după ceea ce vor – cred că prin persistență și antrenament pot atinge un obiectiv.
· A-și recunoaște greșelile și la a învăța din ele.
· A duce la bun sfârșit o sarcină.
· A fi dispus să ceară ajutor.
· A fi clar cu privire la punctele sale forte și punctele sale slabe.
· A-și asuma riscuri și a încerca lucruri noi.
· A avea încredere că poate rezolva problemele pe care le întâmpină.
Cum pot părinții să insufle copiilor un sentiment puternic de stimă de sine? O modalitate este să le transmitem mesaje care consolidează fiecare dintre cele două componente esențiale ale stimei de sine – sentimentul de a fi iubit și sentimentul de a fi capabil.
Mă simt demn de iubire
Copiii se simt demni de iubire atunci când au un sentiment de valoare, când se simt apreciați și iubiți pentru ceea ce sunt, considerându-se ei înșiși importanți și demni de a fi iubiți.
Pentru a le transmite copiilor noștri că îi iubești necondiționat, le putem spune:
· ,,Eu te voi iubi mereu.”
· „Mă bucur că ești fiul / fiica mea.”
· „Îmi place să petrec timp cu tine.”
· ,,Bine ai venit acasa!”
Mă simt capabil
Copiii se simt capabili atunci când au un sentiment de putere, competență și control asupra vieții lor. Se întâmplă atunci când cred că pot face față provocărilor, că pot contribui la mediul lor, dar și atunci când se simt mândri de realizările lor.
Este partea capabilă a stimei de sine care se leagă cel mai mult de rolul executiv al părinților și care încurajează responsabilitatea.
Atunci când copiii se simt capabili, e mai probabil să își îndeplinească obligațiile, să își dorească sarcini noi, să încerce din răsputeri și să se simtă bine cu ceea ce fac. Toate aceste lucruri vor spori responsabilitatea unui copil.
Putem spori sentimentul de responsabilitate încurajându-l pentru toate lucrurile pe care le poate face, talentele sale speciale, precum și potențialul său și felul în care crește.
De exemplu:
· „Ai fost atât de atent în realizarea compunerii – ai făcut o treabă minunată planificând din timp modul în care urma să abordezi proiectul.”
· „Mulțumesc foarte mult că ai pus masa. Mi-a fost de ajutor și observ că ai pus totul exact în locul potrivit”.
· „Știu că poți face asta.”
· „Ești tare pasionat în antrenamentul tău. Pun pariu că vei fi mult mai bun până la cursul de săptămâna viitoare.”
· „Apreciez foarte mult că ai dus gunoiul fără să te întreb eu. Asta numesc eu a fi responsabil.”
· „Văd că ești într-adevăr îngrijorat pentru bunica – i-ai trimis felicitarea ta și chiar ai sunat-o ieri. Sunt sigur că asta a făcut-o să se simtă mai bine.”
Sursă articol: https://centerforparentingeducation.org/library-of-articles/responsibility-and-chores/developing-responsibility-in-your-children/
Articol tradus de Maria Colibalis, studentă la Facultatea de Științe politice, Administrative și ale Comunicării și adaptat de Psih. Diana Marinescu