7 recomandări pentru gestionarea timidității la copii

Mulți părinți se regăsesc în situația în care simt că trebuie să justifice ezitarea celui mic de a vorbi. În același timp, se îngrijorează pentru oportunități pe care acesta le-ar putea pierde sau pentru faptul că nu va duce o viață completă ca urmare a timidității.

Fără îndoială că fiecare copil are propriul temperament, astfel că unii vor fi mai introvertiți decât ceilalți și asta este în regulă! 

Ce putem face este să îi ajutăm pe cei mici să se simtă mai confortabil în mediile sociale sau atunci când întâlnesc oameni noi. Iată cum:

1. Renunțăm la etichete

Atunci când îi etichetăm pe cei mici ca fiind timizi, este probabil ca aceștia să își însușească de-a dreptul acest atribut. Atunci când o persoana necunoscută îi adresează o întrebare directă, iar acesta ezită să răspundă, se poate întâmpla să primească o replică de genul ,,Ce timid ești, dragă!” În acest moment, putem veni în ajutorul celui mic cu o lămurire de tipul ,,Nu este timid, doar că nu este foarte vorbăreț astăzi”.

Jocul de rol este întotdeauna un mod perfect de exersare a abilităților noastre. Putem folosi aceasta tehnică pentru a ne pregăti, găsind răspunsuri adecvate pentru situațiile sociale în care ne regăsim.

2. Sosim mai devreme la petreceri sau diverse întâlniri

Iată un mod bun de a-i oferi celui mic puțin timp pentru a se acomoda cu împrejurimile și pentru a socializa cu câteva persoane înainte ca ceilalți să sosească.

3. Exersăm abilitățile de socializare

Utilizând jocurile de rol cu cel mic, putem exersa felul în care vorbim politicos cu ceilalți, precum și contactul vizual. Un mic secret: ne putem concentra asupra culorii ochilor celui cu care conversăm. Vom reuși astfel să părem mai încrezători și 100% prezenți în conversație! 

De asemenea, îl putem învăța să folosească o voce „de adult” atunci când întâlnește pe cineva nou și să întindă o mână pentru ca cealaltă persoană să i-o strângă. Exersați cuvintele pe care să le folosească atunci când formează noi prietenii, precum „Bună, eu sunt Răzvan, pe tine cum te cheamă?”

4. Așteptăm o clipă înainte de a-i oferi ajutorul

Atunci când copilul refuză să răspundă, nu încercăm să îl convingem și nu răspundem în locul lui. În schimb, putem aștepta în tăcere pentru a-i oferi șansa să se gândească la un răspuns. Dacă are adesea ocazia de a se strădui puțin, el va înțelege că avem încredere în el, precum și în ceea ce are de spus. Cu cât are mai multe oportunități de a reuși singur, cu atât îi va fi mai ușor în viitor.

5. Încurajăm toate fațetele personalității sale

Dacă durează mai mult să devină confortabil cu ceilalți, nu este decât un aspect al personalității sale. Amintiți-vă să îi încurajați toate trăsăturile care îl fac o persoana uimitoare: amabil, solidar, ingenios, gânditor, creativ, bun și lista poate continua la nesfârșit.

6. Nu îl protejăm excesiv

Experiențele noi sunt benefice pentru fiecare. Astfel, vă invităm să îl expuneți pe cel mic la cât mai multe contexte interesante și diferite. Atenție însă, vom evita să îl copleșim cu dorința de a performa în fiecare dintre ele.

7. Întâlnirile de familie sunt o oportunitate de a ieși în afara zonei de confort.

De exemplu, copiii de până la patru ani își pot asuma rolul de „Lider de întâlnire”, care le oferă ocazia să vorbească și să preia un rol de conducere într-o situație sigură și confortabilă.

Cu toții ne dorim ceea ce este mai bun pentru copiii noștri. Este de necrezut câte lucruri uimitoare se pot întâmpla atunci când le recunoaștem potențialul de dezvoltare, atunci când lucrăm precum o echipă pentru a învăța noi abilități, atunci când îi dovedim răbdare și suntem încrezători capacitatea lor de a deveni, ei bine…încrezători!

Amintește-ți, drag părinte! Ești cel mai bun profesor și susținător al copilului tău și este norocos să te aibă!

Articol tradus de Maria Colibalis, studentă la Facultatea de Științe politice, Administrative și ale Comunicării și adaptat de Psih. Diana Marinescu

Sursă articol: https://www.positiveparentingsolutions.com/parenting/shes-just-shy

Sursă poză: https://www.todaysparent.com/family/parenting/shy-kids/

Cercetează Tărâmul tricourilor buclucașe!