Întrebări despre sau pentru Tzitzi-Poc?

Îi găsești la adresa de e-mail office@tzitzi-poc.ro , la numarul de telefon 0735 536 805 sau pe canalele de social media.

 

POVESTEA

Programul de educație emoțională Tzitzi-Poc este destinat copiilor cu vârste între 3 și 8 ani, părinților acestora, bunicilor, educatorilor, profesorilor și oricărui alt adult care se înconjoară cu copii. Spectacolele Tzitzi-Poc sunt create sub observație psihologică, iar situațiile sunt inspirate din realitate și abordează tematici precum furia, supărarea, bucuria, cum și de ce să învățăm, responsabilitatea socială și nu numai.

Tzitzi și Poc, personajele centrale ale pieselor de teatru sunt două personaje vesele, atent conturate din punct de vedere psihologic, cu care cei mici se pot identifica ușor.

Tzitzi este șoricelul visător care crede că cu cât un vis e mai măreț, cu atât ai mai mari șanse să reușești. Fiind un șoarece de bibliotecă pasionat de cărți și lectură, Tzitzi descoperă în Marea Enciclopedie a Lumii o specie de dinozauri despre care nu aflase până atunci: Iubirozaurus Albastrozaurus, cea mai talentată dintre specii. Acesta își dă seama că și-ar dori foarte tare să cunoască un astfel de dinozaur și, ambițios din fire, își construiește singur mașina timpului, călătorind cu 65 de milioane de ani în urmă. Ajuns în Era Dinozaurilor, reușește să găsească un singur ou. Il ia acasă, il mângâie, il iubește. Într-o bună zi, oul crapă și din el iese Poc, ce are să-i fie cel mai bun prieten.

Poc este un Iubirozaur vioi și zburdalnic, atras de natură și foarte gurmand. Îi place să se joace, să danseze și să mănânce multe fructe și legume. De fapt, culorea i se trage de la fructele de albastrozaur. Îi plac ghicitorile și are rezultate foarte bune la învățătură. În plus, este cel mai de nădejde prieten.

Astfel, misiunea lui Tzitzi și a copiilor este să-l ajute pe Poc să descopere misterele și provocările acestei lumi și să învețe să identifice și să gestioneze emoțiile.

MENIRE

Ne  propunem, prin arta teatrală și poveste, să creăm cadrul potrivit pentru ca cei mici să identifice emoțiile și să învețe să le gestioneze.

Cercetările în domeniul psihologiei au dovedit că nu este suficient să dezvoltăm abilitățile intelectuale ale copiilor. Capacitatea de a conștientiza trăirile emoționale, de a le gestiona în mod adecvat sau de a ne face prieteni sunt la fel de importante. De asemenea, abilitatea de a înțelege și descrie emoțiile celorlalți este necesară pentru manifestarea empatiei. Teatrul este un instrument puternic pentru învățare. Acesta oferă contexte semnificative pentru a permite învățarea interactivă și pentru a oferi copiilor un alt mediu pentru identificarea și invățarea gestionării emoțiilor.

ECHIPA

În spatele Tzitzi-Poc stă o echipă de oameni pasionați și dedicați, care își pun la lucru abilitățile și îndemânarea în domenii precum: psihologie, scriere creativă, vânzări, design grafic și branding, web development, scenaristică, regie și montaj, comunicare, și încă alte câteva deprinderi fără de care Tzitzi si Poc nu ar fi prins viață.

Andra Mirescu

Tisha este actriță la Teatrul Ion Creangă, colaboratoare cu Lightwave theater company și alte teatre independente. A predat actorie la diverse grădinițe și scoli și lucrează cu copiii de peste 9 ani. În rolul lui Poc, vocea ei cucerește copiii de la prima întâlnire.

Mădălina Nicola

Madălina este actriță și formator cu experiență în educație non-formală. Pasionată de interculturalitate, a început să lucreze cu copiii din postura de profesor de origami. În prezent, joacă în spectacole pentru copii, ține cursuri de teatru, ateliere creative și dublează desene animate. Ca Tzitzi, își dorește să trezească în copii și nu numai pasiunea pentru cunoaștere, deschidere și toleranță față de tot ce este nou.

Mihaela Țîmpău

 Mihaela și-a descoperit pasiunea în lucrul cu cei mici lucrând alături de Mirona în agenția de evenimente pentru copii. Spiritul organizatoric al Mihaelei completează perfect creativitatea Mironei. În cadrul echipei, Mihaela se ocupă de Client service și vânzări.

Mirona Păun

Antreprenor din 2007, Mirona își dorește ca ceea ce face zi de zi să aibă impact în comunitate. Este Președintele Asociației Școala Întâi, prin intermediul căreia desfășoară programe pentru adolescenți, părinți și profesori. Este co-fondator Cufărul Fermecat, al doilea cel mai mare magazin de costume de carnaval din București. Este Profesor în cadrul Colegiului Economic A.D. Xenopol. Este viitor psihoterapeut pentru copii și adolescenți și mintea creativă din spatele Tzitzi-Poc.